Început… Despre blogul “nostru”

Aş vrea să cred că plănuiam demult să îmi fac propriul blog… de fapt, nu este aşa, nu am curaj… şi când scriu asta încă nu sunt sigură că blogul meu va prinde viaţă… sau dacă va prinde, cât va trăi el.

Am mai scris. Îmi place să scriu… şi sper că o voi face în continuare, dar când scrii pentru public, nu mai e vorba de tine, e vorba de ceilalţi, de ceea ce vor ei să citească, de aşteptările lor de la tine… Cum spunea şi Nichita Stănescu – “Poetul şi soldatul nu au viaţă proprie”.

Şi mai mult de atât, este vorba de acea parte din viaţa ta intimă pe care va trebui să o faci publică. Nu  vei putea să scrii că să scrii pur şi simplu, ceea ce vei scrie va fi despre tine şi te va reprezenta, iar „Blogul tău va deveni casa ta, iar ca în orice casă, tu vei alege culorile, mobila, ornamentul… şi chiar pe cei care îţi vor călca pragul.” (Cristina Bazavan) Ultima parte nu e valabilă şi în cazul acesta, aici, pe blogul tău, ar trebui să îi primeşti pe toţi cei care vor să citească, pe toţi cei care vor să afle ceva nou… şi pe cei care îţi vor respecta casa… dar cum putem să limităm noi asta?!?!

De ce “subiectivism”?

Pentru că scriu fără a judeca, fără a crea categorii de oamenii, pentru că vor fi opiniile mele mai mult sau mai puţin argumentate, dar pe care mi le voi asuma… pentru că vreau să reamintesc lucruri evidente, dar pe care uneori uităm să le luăm în seamă, pentru că uneori trebuie să ne punem întrebări, iar alteori e nevoie doar de “răspunsuri”.

Dacă citeşti aceste rânduri  înseamnă că am avut curajul să îmi fac blog şi să public aici un prim articol.

Iar pentru că vreau să mă cunoști mai bine , îți urez vizionare plăcută!

Made by Ailincăi Oana