Un altfel de Paşte

Să ai parte de un Paște fericit alături de cei dragi.

Fie ca Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă lumină în case şi linişte sufletească! Hristos a înviat!

Fie ca bucuria Învierii omnului să vă aducă în suflet Liniște, Pace și Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a înviat!

În noaptea Învierii

Când clopotele bat

Și aici în depărtare

Iisus Hristos a înviat!

Sunt doar câteva din zecile de mesaje pe care le primim an de an… şi pe care le-am reprodus fără ca măcar să recitesc vreo unul din cele pe care le-am primit până acum. Ce e drept, de parcă mai avem chef de Paşte sau de mers la biserică în noaptea de Înviere după o săptămână de trudă intensă şi de ore tot mai puţin dormite pentru că “E Paştele şi Paştele nu este decât o dată pe an”. ( ce e drept , şi eu am auzit an de an cuvintele acestea, deşi dacă ar fi după mine totul ar rămâne la fel ).

Nimic nu mai e ca înainte. Învierea Domnului îşi pierde cu trecerea fiecărui an semnificaţia şi afirm asta pentru că o simt pe propria piele.  Când eram mai mică, simţeam cu adevărat această Sărbătoare ( scriu cu s mare pentru că aşa ar trebui să fie), aşteptam să merg, mai ales, în Vinerea Mare la biserică şi că cânt la cor Prohodul, aşteptam acel ritual din noaptea de Înviere… şi simţeam că nu e orice zi, că nu e orice slujbă. Acum… nu simt nimic… şi cu siguranţă şi cei mai mulţi dintre voi simţiţi la fel... nu simțiți nimic.

Astăzi Paştele e echivalentul “exceselor”,  exces de curăţenie ( pentru că dacă nu faci curat când ar fi nevoie de fapt şi de drept, măcar acum să faci), exces de mâncare  ( pregătim cu toţii N feluri de mâncare), consum excesiv de mâncare şi băutură în cele trei zile… şi, bineînţeles, “exces de 112”.

Ce mai e nou în plus? Păi, dacă înainte ne lăudam la vecina că am făcut un cozonac excepţional sau un alt preparat e foarte reuşit, acum ne lăudăm pe facebook. Uploadam poze cu stadiul 1, stadiul 2… până la stadiul final al preparatului, ne schimbăm din 5 în 5 minute starea: “ Acum încep să pregătesc…”, “Am băgat pasca la cuptor”… şi, în final, poza cu pasca, care este mai mult decât foarte arătoasă, căci altfel nici nu se putea.

Deasemenea, nici pomeneală de un telefon ca să mai auzi o voce ( poate demult neauzită), doar mesaje cu aceleaşi urări pe care, dacă nu ai o memorie foarte mare la telefon sau mai ai mesaje pe care vrei să le păstrezi, trebuie să le ştergi din 3 în 3 minute. Apoi, notificări pe facebook, tot din 3 în 3 minute, cum că ai fost etichetat în nu ştiu ce fotografie. Şi ceea ce mie îmi pune capac – sunt etichetată alături de N oameni pe care nu îi cunosc, cu care nu am nici o tangență… şi mă mai întreb eu aşa, retoric bineînţeles, oamenii aceştia oare chiar îți urează din inimă un Paște fericit?!

În final, ce să spun?! Eu nu simt că ar fi Învierea Domnului. Sunt invadată de mesaje, urări nici măcar personalizate, gen “ Iulia, îţi doresc…”, peste tot poze cu iepuraşi, ouă roşii… mai puţin cele cu Iisus Hristos. Voi merge la biserică, dar nu mă trage inima. Vor fi aceeaşi oameni, aceleaşi reîntâlniri cu obişnuitele discursuri ( le spun discursuri căci ele sunt învăţate de ani de zile)… și cam atât.

Şi totuşi, îţi spun, de dragul religiei în care am fost crescută: