La “mila” timpului…

Inspiraţie: Under the Volcano– Malcom Lowry

Numim timpul cea mai importantă resursă fiindcă timpul trecut, e bun trecut. El nu se întoarce, el nu e regenerabil. Şi totuşi, timpul acesta ne face bine, dar ne face şi rău. “Timpul vindecă rănile” şi “ Timpul ne opreşte în loc”.

Să le luăm pe rând…

“Timpul vindecă rănile”. Ştim cu toţii cât este de adevărat. Dar la ce ne ajută că ştim asta? Ne face doar să ne resemnăm şi să repetăm zilnic: “Eii, cu trecerea timpului va fi bine” şi sunt sigură că auziţi şi voi asta destul de des. Rămânem în trecut crezând că singura soluţie e să stăm la mila timpului. Ne e frică să iertăm, ne e frică să o luăm de la zero, ne e frică să iubim pentru că ne e frică de un alt văl al suferinţei, pe care noi o măsurăm în timp, şi ne e frică de noi fiindcă nu putem scăpa de sentimentul culpei, care s-a ascuns în noi şi care ne şopteşte – nu pot, nu merit, a fost vina mea. Malcom Lowry afirma în romanul Under the Volcano că “ VIAŢA fiecărui OM e IMPORTANTĂ de vreme ce în ea se află CONCENTRAT destinul ÎNTREGII UMANITĂŢII”, altfel spus cu toţii suntem vinovaţi pentru toţi. Aşa că, nu te opri să te învinovăţeşti şi nu îi învinovăţi pe alţii, uită de trecut şi începe fiecare zi ca o zi nouă.

Trăim permanent un lanţ de coborâri în Infern şi ascensiuni eliberatoare, traduse de către noi în bucurie şi tristeţe, schimbare şi neschimbare. De fapt, întreaga existenţă e nenaștere urmată de naştere şi renaştere. Începem să ne naştem, dar ne oprim. Şi credem că renaştem. Suntem asemenea păsării spin, urmăm ciclul implacabil al legii nescrise. Începem călătoria şi o sfârşim aruncându-ne singuri într-un “spin”, însă noi ştim, noi ştim că ne infingem singuri spinii în piept. Noi înţelegem! Şi totuşi o facem!

 Nu aştepta ca timpul să îţi vindece rănile, le poţi vindeca mai repede:

Nu trebuie să le faci pe toate, trebuie doar să accepți ca oricât faci, tot e puţin şi totuşi e suficient, dar puţin.

 Partea a 2-a “Timpul ne opreşte în loc” – în următorul articol.