vineri, 13 aprilie 2012

New flash – răsfăț printre culori


Un articol mai vechi pentru ca tu, cititorule, să afli cum mă răsfățam toamna... și pentru că, din păcate, pregătirile de Paște nu mi-au lăsat timp suficient pentru a scrie ceva nou.
Toamna...
Astăzi m-am răsfățat printre culorile toamnei la o ședință foto…uitând de norme, alungând gândurile de tipul “ce vor zice ceilalți ?”… doar profitând de ultimele raze de soare care au reușit să străpungă norii impunători.
În pași de dans, miros de frunze și sub privirile curioșilor, am retrăit bucuria de a fi din nou copil. Nu am mai renunțat demult la norme, motiv pentru care azi am hotărât să recuperez timpul pierdut.
 Jocuri prin grămezile de frunze…
Camuflându-mă în covorul colorat…
Piruete…
Zâmbete furate de blițul aparatului…
Și cel mai frumos –uiți pentru câteva clipe de timpul care trece și de orele de la facultate… mișcare pentru a prinde autobuzul… patinaj artistic pe holul facultății, noroc că mai există panouri... iar în final sosirea. Tragi aer în piept și intri ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar totuși ochii de paparazzi ai colegilor sunt ațintiți asupra ta… hmm, să fi fost din cauza reflecției soarelui pe frunzele din părul răvășit?!?!
În banca visez la clipele trăite și continuu să zâmbesc… Imortalizarea momentelor e totul!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu