Din categoria leit-motive: prietenia

Poate te gândeşti că “prietenia” nu e cea mai potrivită alegere pentru a scrie cel de-al doilea articol al meu, aici, pe blog. Eu, însă, cred că e momentul perfect.  Să îţi explic de ce… Prietenii m-au ajutat “ să cresc”… şi prietenii m-au încurajat să scriu… iar pentru mine e suficient ca, astăzi, ei ”să fie” pe pagina blogului meu şi să ştie că le mulţumesc.

Înainte să continui să citeşti, răspunde-ţi în gând la întrebarea: eu cred în prietenie?

Dacă ai răspuns sincer, poţi continua.

.

.

.

Eu o spun, public şi tare, DA!

Mi s-a spus de multe ori – Prietenia adevărată nu există, şi prin urmare am acţionat în consecinţă. Mi-am creat “aşteptări”. Mi-am îndepărtat prietenii şi posibilii prieteni fiindcă am ales să nu cred în ei, iar astăzi mă întreb – oare ei nu erau demni de prietenia mea sau eu nu eram demnă de a lor? Nu voi avea răspuns aici… nu astăzi, nu acum.

Mai ştim de mici că “Prietenul la nevoie se cunoaşte”, dar atunci nu ştiam că prietenul are şi el nevoi, că are viaţa sa… şi nu poate deveni umbra noastră. Sau poate fi, dar oare îţi doreşti să îi furi viaţa ca să devină umbra ta? Sau şi mai mult…Îţi doreşti ca umbra aceasta să nu îţi permită să fii singur? Tu să îi furi viaţa şi ea să îţi fure intimitatea. Răspunsul tu îl ai… fiindcă e binele tău sau răul tău.

Acum cred în prietenie, şi pentru asta, prietenii există. Eu le-am dat viaţă şi eu le-o pot lua atunci când nu voi mai crede în ei.

Dacă tu crezi în prietenie, înseamnă că tu crezi în tine şi în ceea ce poţi oferi altuia… Eu am ales să cred în prieteni chiar dacă uneori nu au fost alături de mine, dar asta pentru că nici eu nu am fost mereu lângă ei. Prietenii nu sunt perfecţi, dar noi oricum nu suportăm perfecţiunea ( acesta va fi subiectul unui alt articol).

Cred că vorbesc de o reinventare a prieteniei, “prietenie modernă” să îi spun.

Da, mai mult ca sigur, pur subiectivism!

Îți recomand să mai citești: too little... too late.